Fragmente din Ardeal: Colibița
Pe ulitele din Colibita - foto de Daniel Mîrlea ©

Pe ulitele din Colibita - foto de Daniel Mîrlea ©

Descoperind ARDEALUL

În acest an ne-am propus să descoperim România, să luăm la pas ulițele satelor, dealuri și munți, iar de această dată am ajuns în Colibița, voind amândoi să descoperim încă o parte din frumosul Ardeal, cel plin de locuri numai bune de descoperit și vizitat, și normal, de fotografiat și recomandat și altora. Ne-a atras ideea de Colibița, deoarece nu mai fuseserăm până atunci în acea zonă și nici nu mai vizitasem un lac de ceva vreme. În această localitate (chiar stațiune, i-aș putea spune) lucrurile sunt tipice ardelenești: totu-i primitor și mâncarea tradițională e la ea acasă.


Cariera de piatra - foto de Daniel Mîrlea ©

Cariera de piatra - foto de Daniel Mîrlea ©

Când spui Colibița te gândești imediat la lacul cu același nume de acolo, însă în acea zonă există și o carieră de piatră destul de mare, de pe ale cărei culmi se poate vedea foarte bine toată zona, mai ales la înserate. Nu uitați, că dacă vă aventurați pe drumurile acesteia trebuie să fiți cu băgare de seamă, căci de pe blocurile de stâncă, mai cad, când și când pietre. De sus, de acolo, se pot vedea foarte bine câteva dintre vârfurile impozante din grupa munților Călimani, ca de exemplu, Bistriciorul (pe care poți ajunge, ce-i drept, în vreo 6 ore, chiar din Colibița, fiind drum marcat).


Foto de Daniel Mîrlea ©

Foto de Daniel Mîrlea ©

Oamenii locului

Am rămas plăcut surprinși de Lacul Colibița, de mărimea sa, în special, dar și de amplasamentul său. Înconjurat de dealuri și păduri, pare ocrotit de acestea, iar când vii de jos (din Bistrița Bârgăului) ai impresia că nu ar fi atât de impozant, dar continuând să mergi, îi descoperi adevărata măreția. În zilele senine, dacă stai și privești de pe baraj către lac, vei putea vedea pești de toate mărimile aproape de mal. Din Colibița vei găsi destul de multe drumuri marcate care duc în diferite punct din județul Bistrița (de exemplu, către Borcut, Piatra Fântânele, Piatra lui Orban ș.a.m.d.), așa că dacă vei dori să faci o plimbare, nu îți face griji, vei avea pe unde să pleci.

De cum ajungi în această parte a Ardealului, nu ai cum să nu observi ospitalitatea bistrițeană (tipic ardelenească, ce-i drept) și amabilitatea persoanelor. Încă din prima seară, ne-am “lovit” de aceasta, fapt pentru care zilele petrecute aici au avut un farmec și mai aparte. Nu am cum să trec cu vederea nici politețea sătenilor, care ori de câte ori te întâlnesc își zic ziua bună sau bună ziua, zâmbindu-ți, fapt care denotă că viața la țară încă mai are acele valori primoridiale: bunătatea, iubirea și, bineînțeles, politețea cea mai sus amintită.

Plimbându-ne pe ulițele satului, vedeam cum lumea încă se îndeletnicea cu muncile câmpului, fiind primăvară, la un moment dat, chiar și noi fiind invitați de niște săteni veseli foc să punem cartofi ca să ne mai întoarcem și la toamnă prin zonă să îi culegem. Râdeau ei, râdeam și noi, și îmi plăcea să văd cum încă viața la țară de odinioară e încă păstrată, mărturie fiind și modu prin care aceste munci erau făcute. Oamenii erau veseli și curioși din fire, căci după “bună ziua” ne întrebau de unde suntem. Erau deschiși să cunoască oameni noi și, eventual, să le afle povestea.


Spectacolul naturii

Apus de soare peste Colibita - foto de Daniel Mîrlea ©

Apus de soare peste Colibita - foto de Daniel Mîrlea ©

Mereu mi-am spus că în culori de seară natura își dezvăluie adevărata frumusețe, îmbracă niște haine noi și se pregătește să întâmpine cum se cuvine noaptea. Nici de această dată, apusul nu a făcut excepție, făcându-mă să vreau și mai mult să cutreier România să îl descopăr, de fiecare dată un altul, în diferite locații. Era trecut bine de 19.30, când ulițele și casele de pe dealuri începuseră să fie scăldate de către razele de printre nori ale soarelui. Peisajul se schimbase, deși peste zi lumina nu fusese cea mai prielnică fotografiei, acum parcă se revanșa. Spectacolul luminos de peste casele din sat te invita să stai pe un deal, întins pe iarbă, ca să îl poți savura mai bine cu privirea. Stăteam pe deal și calmul mă prinsese și pe mine, pentru a fi în tandem cu întreaga vale. Nici lacul nu era lăsat mai prejos de către razele pregătite de seară ale soarelui, în el reflectându-se ușor silutele brazilor de pe margini.


Galerie Foto

toate imaginile sunt proprietatea lui Daniel Mîrlea ©

Sunt pasionat de fotografie și de călătorii. Îmi place să iau la pas dealurile și munții României, să trec prin acele sate izolate în care găsești oameni mai fericiți ca oriunde și să surprind natura în cele mai frumoase forme ale sale.