FILMÂND "SPAȚIALITATEA" (II)

Continuarea experienței Fourth Dimension. 


Ziua 3

Dacă a doua zi, vremea a fost imprevizibilă și destul de supărată, a treia zi, ne simțeam că parcă nu mai eram în Făgăraș, parcă ne mutaserăm în alți munți. Ceru era senin, soarele destul de viu, norii pufoși și jucăuși… era un cadru de vis. Și din punct de vedere al țelului pe care îl aveam a fost o zi excelentă, Jonny și Loday au filmat și fotografiat exact ce își doreau înainte să ajungă aici. Spre după amiază, ne-am retras cu toții în cabană la povești, iar mai târziu, băieții s-au apucat să prelucreze ce facuseră peste zi.

Nu am stat foarte mult în cabană, deoarece unul dintre prietenii de la Salvamont, Gabi, a vrut să ne ducă pe un vârf din apropierea cabaneai pentru a surprinde un apus deosebit.

În timp ce urcam, frigul ne cuprinsese destul de mult, și cu toate că aveam echipamentul potrivit, aproape că nu îmi mai simțeam degetele. Cu toate acestea, însă, sub îndrumarea lui Gabi, după vreo oră de urcat, am instalat echipamentul și am început să ne jucăm, suprinzând niște momente frumoase și un apus absolut “delicios”.


"Spatialitate" 

{in spatele lentilelor}

Imagini din culise pentru realizarea filmului "Spatialitate". Filmari din Noiembrie 2014. Toate materialele au fost filmate cu telefoanele. - © Fourth Dimension


Ziua 4

Zăpada era mare, în unele locuri de ajunge până la genunchi și chhiar până la brâu, iar echipamentele pe care le aveam ne îngreuiau destul de mult înaintarea. Am început să fac urme, încât la un moment dat, din cauza oboselii simțeam un rău de nesuportat. Mă opream din 2 în 2 minunte și mă uitam le ce mă aștepta înainte. Când ceața se mai ridica, Ilias și Monica se mai opreau să surprindă câteva cadre. Poteca marcată nu se mai vedea, și am căutat să găsesc alte variante mai sigură, deoarece panta era destul de înclinată, iar zăpada proaspătă și încă nu suficient de stabilă. În felul acesta am mers mult în zig-zag, ceea ce ne-a obosit pe toți foarte mult, în special pe Jonny, care cred că își dorea să fie acacă în Newcastle și să nu mai audă de Făgăraș. Mă uitam la el și îl ajutam la diverse traversări și mă tot întrebam oare ce gândește. Căra un rucsac destul de greu, așa că, la un moment dat, i-am mai luat din echipament.

Într-un final am ajuns pe șa, iar, din fericire pentru moralul nostru, lucrurile arătau chiar îmbucurător. Băieții au reușit să prindă ceea ce noi, oamenii de munte, numim “marea de nori”. Era minunat să vezi cum stau nemișcate vârfurile de peste 2000 metri într-o mare lăptoasă. Era un spectacol pe care nu ai ocazia să îl vezi foarte des, dar care merită urcatul. Am stat acolo cam 2 ore, timp în care am înghețat, iar lui Jonny i-a mai venit inima la loc și a înțeles că munții Făgăraș îți oferă astfel de momente ca răsplată pentru tot chinul legat de urcat prin zăpadă de mai bine de 1 metru.


Ziua 5

Ne tot gândeam unde am mai putea merge să filmăm, deoarece terminasem cu materialul din zona Bâlea, așa că, primul gând a fost să ne încumetăm spre Negoiu. Din păcate, însă, ninsese foarte mult, iar drumul nu era chiar unul foarte ușor, iar, înafară de asta, mi-am dat seamă că Jonny și Loday nu s-ar mai fi încumetat în asemenea aventuri. Johhny a trebuit să plece mai repede înspre Anglia, așa că, spre seară l-am coborât la Piscul Negru, unde lăsasem mașinile cu câteva zile înainte, ca să plece cu Ilias spre București. Loday, Monica și cu mine, mai aveam să rămânem încă o zi, poate chiar două, să ne mai încercăm norocul pe creste.

Pe Jonny și Ilias i-am coborât seara, la lumina frontalelor, cu un bagaj generos până la mașină. Deși era frig, decorul era unul memorabil, și abia atunci realizam cât de grandios era Transfăgărășanul. Curbele păreau că nu se mai termină, iar în zare se vedeau luminite de la case, stele pe un fundal negru; superb. După ce i-am lăsat la mașină am urcat singur înapoi la cabană. Nu am mai mers pe drumul pe care coborâsem, ci pe tot felul de scurtături știute sau improvizate. Nu mi-a fost teamă sa urc singur în bezna aia, căci eram doar eu cu gândurile și planurile mele, iar câteodată nici nu e nevoie de prea mult.


Ziua 6

M-am trezit în jur de ora 6, iar vremea de afară eram chiar neprielnică pentru mai nimic, dar nu mai eram surprins de asta. Loday zice să mergem de partea cealaltă a tunelului și să încercăm să mai suprindem câteva lucruri. Zis și făcut, căci ce mai aveam de pierdut? Cu pașii agale și fără prea mari speranțe am plecat spre tunel, iar pe partea cealaltă nu am găsit nimic altceva decât ceață, ceață, și iar ceață. Cu toate acestea, am instalat echipamentul și am stat acolo în jur de 45 min. încercând să prindem totuși ceva, dar, din păcate, nu a mers.

Ne-am întors la cabană și am hotărât că experiența din Făgăraș se încheiase. Punând la socoteală și faptul că prognoza pentru zilele următoare nu arăta așa bine, am început să facem bagajele pentru a pleca. Având foarte multe echipamente, băieții de la Salvamont ne-au ajutat și așa am cărat totul până la Piscul Negru. În timp ce coboram mă tot uitam la muntele care ne jucase atâtea feste în zilele trecute. Pentru mine fusese o experiență de neuitat, mai ales că luasem contact cu niște oameni noi, cu o tehnologie cu care nu mai avusesem de-a face, am văzut niște peisaje de iarnă de-a dreptul fantastice, am fost ghid în condiții nu chiar prietenoase și, nu în ultimul rând, mi-am testat limitele.

Echipa Fourth Dimension s-a declarat și ea mulțumită de mica expediție, găsind materialele necesare ideii cu care veniseră. Se putea și mai bine, dar cum muntele este schimbător, îi mulțumești pentru cât îți oferă în acel moment, te adaptezi. Deoarece acesta fusese un contact aparte cu România, ei au promis că se vor mai întoarce pe aici să filmeze și alte zone, văzând că această țară are un pontețial enorm, dar și o diversitate peisagistică prielnică creării unor materiale aparte. M-am bucurat să aud asta de la ei, deoarece mi s-a confirmat încă o dată ceea credeam eu cu tărie, și anume, că România devine încet, încet o atracție foarte mare pentru străini.

 

 

- SFÂRȘIT DE EXPERIENŢĂ -

 

Text original - Dan Chitila | Fotografii și video - Fourth Dimension ©) | Traducere și adaptare - Andreea Popescu (TIWR ©)


GALERIE FOTO

toate imaginile sunt proprietatea Fourth Dimension ©

Sunt pasionat de trekking, fotografie, precum și descoperirea de zone cât mai sălbatice, iar pe lângă toate acestea, îmi place interacțiunea cu localnicii, mai ales să le ascult poveștile, fie ele și la birtul satului, acolo unde bârfa e la loc de cinste. Pe scurt, iubesc atât de mult ceea ce fac, încât abia aștept o nouă zi pentru a merge la serviciu. Pentru mine, nu există un alt loc de muncă mai frumos decât acesta, iar biroul nu mi l-aș schimbă pentru nimic în lume.