Înapoi la satul românesc
 
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima-ți zvâcnește mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
Și dacă ți-ai sângerat picioarele
te așezi pe un podmol de lut.
— Lucian Blaga - “Sufletul satului”
 

© Dorin Mihai - fotograf

© Dorin Mihai - fotograf

Despre Dorin

Mă numesc Dorin Mihai, m-am născut în frumosul oraș de lângă Dunăre, Galați, în anul 1980. Am studiat informatica, astfel devenind analist programator în 1998. După doi ani de facultate, în 2000, am decis să schimb cursul vietii, astfel încât, m-am stabilit în Italia, unde locuiesc într-un orășel de cca. 141.000 locuitori aflat pe malul Marii Adriatice.


Fotografie de Dorin Mihai ©

Fotografie de Dorin Mihai ©

Dorul de meleagurile natale

Trăind departe de țară, dorul de locurile în care m-am născut și am copilărit creștea treptat. Mijloacele de comunicare în masă nu mai erau îndeajuns pentru a-mi satisface setea de România, de tot ceea ce însemna “românește”, și asfel, dându-mi seama că pot face mai mult, am început sa mă reapropii de România printr-un mijloc ce îl aveam în mine de mic copil, și care mi-a fost transmis de către tatal meu, fotografia. Au început o serie de deplasări în țară, în timpul cărora strângeam imagini de pe oriunde mă duceau pașii. La scurt timp, am înființat, în Italia, o asociație care se ocupa cu promovarea României peste hotare, încercând să schimb preconcepții care s-au instaurat de-a lungul timpului despre noi românii și despre România.


Fotografie de Dorin Mihai ©

Fotografie de Dorin Mihai ©

Copilăria și redescoperirea satului românesc

Cu toate că până la vârsta de 14 ani le-am petrecut la sat, cu întreruperi impuse de nomadismul sezonier al școlarului, ani mai târziu, am redescoperit satul românesc cu ajutorul fotografiei. Din spatele lentile, dar și colindând, mi-am dat seama cum acesta este unul dintre pilaștrii ce susțin societatea de astazi. Satele românești sunt unice în Europa, iar în locuitorii acestora gasești, încă toată întelepciunea poporului român.

Copilăria și satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie și sat, o simbioză datorită căreia fiecare dintre părți se alege cu un câștig. Căci, pe cât de adevărat este faptul că mediul cel mai potrivit și cel mai fecund al copilăriei este satul, pe atât de adevărat este și faptul că și satul, la rândul lui, își găsește suprema înflorire în sufletul copilului. După cum spunea și Lucian Blaga în “Elogiul satului românesc”, “Există un apogeu exuberant, involt și baroc, al copilăriei, care nu poate fi atins în lumea satului, și există, de altă parte, aspecte tainice, orizonturi și structuri secrete ale satului, care nu pot fi sesizate decât în copilărie.”


Fotografie de Dorin Mihai ©

Fotografie de Dorin Mihai ©

Fotografiind lumea satului

Îmi place să intru în contact cu oamenii, să le cunosc povestea, iar nu de puține ori, petrec cu ei ore în șir înainte de a le face prima fotografie. Am remarcat ca mulți preferă să te cunoască mai mult ca om decat ca fotograf, încercând să îți afle și ție povestea. Acest lucru se întâmplă nu pentru că nu ar avea încredere în tine, ci pur și simplu pentru că sunt, de multe ori, persoane singure, care au nevoie de a-și împărtăși problemele cu cineva.


Fotografie de Dorin Mihai ©

Fotografie de Dorin Mihai ©

Comoara românească

Arta populara românească excelează printr-o consecvență stilistică de mare accent, dar și prin măsura și ritmul manifest regăsit în distribuția motivelor. Cât echilibru și câtă măsură în întrebuințarea elementelor “decorative” și a “câmpurilor, ce alternanțã de plin și gol, de accent și neaccent, de substanță și spațiu, regăsite, de pildă, în chilimurile maramureșene cu câmpurile lor ultramarin albastre sau roșii închise, dar și în covoarele cu fondul negru în care respiră liber motivele vegetale.


Popoarele vecine, mai ales cele penininsulare, suferă de un fel de “horror vacui”, câtă vreme românul e cel din urmă care a ales să se lase pradă acestei frici de gol. Golul nu e simțit din partea românului ca un neajuns care trebuie neapărat desființat, ci ca un mediu necesar articulării unui ritm. Golul nu e privit ca un cadru care trebuie numai decât umplut cu ceva, ci ca un element constitutiv și integrant al viziunii artistice. Prin funcția pozitivă a golului, a vidului, a câmpului, ca factor ritmic, prin acest mod degajat, arta populară românească reprezintă în răsărit o insulă de duh european într-o regiune de arta asiatic congestionată.


Galerie Foto

toate imaginile sunt proprietatea lui Dorin Mihai  ©

M-am născut în frumosul oraș de lângă Dunăre, Galați, în anul 1980. Am studiat informatica, astfel devenind analist programator în 1998. După doi ani de facultate, în 2000, am decis să schimb cursul vietii, astfel încât, m-am stabilit în Italia, unde locuiesc într-un orășel de cca. 141.000 locuitori aflat pe malul Marii Adriatice.